D reptul penal îl reprezintă ansamblul de norme juridice (cuprinse în Codul Penal, legi speciale și ordonanțe de urgență emise de Guvernul României) care au ca scop apărarea societății (a ordinii de drept și a valorilor sociale protejate) prin prevenirea comiterii de infracțiuni și sancționarea (tragerea la răspundere penală) a persoanelor fizice și juridice care nu se conformează, și comit astfel fapte.
P rocesul penal îl reprezintă cadrul legal (reglementat de Codul de Procedură Penală și legi speciale) în care se pot desfășura activitățile specifice care au ca scop cercetarea faptelor prevăzute de legea penală, identificarea și cercetarea persoanelor care au comis infracțiuni, stabilirea caracterului penal al faptelo și a răspunderii penale a făptuitorului și, dacă este cazul, sancționarea infractorilor.
Î n sistemul de drept român, procesul penal presupune următoarele etape: urmărirea penală (care poate fi finalizată cu o soluție de trimitere/netrimitere în judecată), camera preliminară (care are ca scop verificarea legalității și regularității actului de sesizare a instanței și verificarea legalității actelor de urmărire penală și a administrării probelor), judecata ("în fond" - în fața primei instanțe și în căile de atac) și executarea pedepsei.
P articipanții în procesul penal sunt: organele judiciare (organe de urmărire penală, procurori, judecători), avocatul, părțile (inculpat, parte civilă, partea responsabilă civilmente), subiecții procesuali principali (suspect, persoană vătămată) și alți subiecți procesuali (martori, experți, interpreți, etc.)
Suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente au dreptul să fie asistați și, după caz, reprezentați prin avocat.
R olul avocatului în procesul penal este de a exercita dreptul la apărare, în numele și pentru persoana pe care o asistă/reprezintă. În vederea apărării drepturilor și intereselor clientului său, avocatul are dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală și la ședințele de judecată, de a formula cereri și memorii, de a ridica excepții, de a propune administrarea de probe și de a pune concluzii atât în ceea ce privește latura penală cât și în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
! Atenție! Asistența juridică în procesul penal nu poate fi făcută decât de către un avocat înscris în Barou, cu drept de exercitare a profesiei. Nicio altă persoană, care nu are calitatea de avocat activ în profesie, indiferent dacă are sau nu pregătire juridică, nu are dreptul de a efectua apărarea unei părți sau subiect procesual în procesul penal!